Iatã vin Doamne ca sã împlinesc voința ta!

Într-o atmosferã de har şi deplinã bucurie, studenții anului IV, respectiv cei din anul V de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, au rãspuns "prezent" chemãrii adresate lor de cãtre episcopul diecezei, PS Petru Gherghel, în ziua de luni 19 martie 2012.

Dupã ce au participat la o zi de reculegere, desfãşuratã sâmbãtã, 17 martie 2012, tinerii seminarişti, printre care şi tânãrul Eusebiu Tulbure, seminarist din parohia noastrã, au fost instituiți lectori, respectivi acoliți în cadrul liturghiei celebrate cu ocazia hramului Institutului din Iaşi, prezidatã de PS Petru Gherghel, la ora 11.00. la aceastã sfântã Liturghie au participat numeroşi preoți din parohiile vecine din Iaşi, dar şi preoți ce au dorit sã fie alãturi de candidații pentru treapta lectoratului şi acolitatului. Parohia noastrã a avut bucuria de participa atât fizic, prin pãrinții, frații, rudele şi cunoscuții familiei seminaristului Eusebiu Tulbure, dar şi spiritual, în rugãciune, la momentele de har trãite de seminaristul parohiei noastre. Împreunã cu cei dragi ai sãi, şi noi colegii sãi am îndreptat rugãciunile noastre cãtre Dumnezeu, ca mulțumire pentru chemarea acordatã tânãrului Eusebiu. Alãturi de ceilalți colegi ai sãi, Eusebiu Tulbure, student în anul IV, la Institutul Teologic din Iaşi, a fost instituit lector. Toți candidații au fost îndemnați de pãstorul diecezei sã priveascã la modelul oferit de sfântul Iosif. El, purtãtorul de grijã al Sfintei Familii şi al Bisericii, plin de bucurie şi de grijã nu a încetat nici un moment sã-şi îndeplineascã misiunea. "La cine sã mergem Doamne?", este întrebarea ce stã pe buzele multor credincioşi şi nu numai. Ite ad Ioseph - Mergeți la Iosif! Este îndemnul adresat tuturor. El sã fie modelul şi ocrotitorul vieții noastre de slujire şi gândul de fidelitate pentru fiecare dintre aceşti tineri, cât şi pentru fiecare dintre noi.

Devenind lectori sau vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu, fiecare dintre aceştia va colabora la aceastã misiune primind un rol special în sânul poporului lui Dumnezeu, destinat fiind slujirii credinței care îşi are rãdãcinile în cuvântul lui Dumnezeu. Ei vor citi cuvântul lui Dumnezeu în adunarea liturgicã, îi vor instrui pe copii şi pe vârstnici ca sã primeascã cu vrednicie sfintele sacramente; vor face cunoscutã vestea mântuirii oamenilor care încã nu o cunosc. Pentru aceasta ei trebuie sã primeascã acest cuvânt pe care îl vor vesti. Îl vor medita cu sârguințã pentru ca iubirea fațã de el sã creascã zi de zi, pentru ca prin viața lor sã-l arate lumii pe Isus Cristos, Mântuitorul tuturor.

Îngenunchind înaintea preasfințitului, cu mâna dreaptã pe Sfânta Scripturã, acoperitã de mânã pãstorului diecezei, seminaristul Eusebiu Tulbure şi ceilalți colegi ai sãi şi-au exprimat adeziunea fermã şi hotãrâtã de a vesti cu fidelitate cuvântul lui Dumnezeu. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceastã zi plinã de har şi pentru tânãrul Eusebiu Tulbure care în aceastã zi a fãcut un pas important pe drumul formãrii sale cãtre sfânta Preoție. Îl încredințãm rugãciunilor întregii comunitãți, pentru ca plin de zel sã dea mãrturie fidelã a chemãrii sale!

A consemnat Virgiliu Demşa-Crainicu

Scurtã mãrturie a tânãrului lector, seminarist Eusebiu Tulbure:

"Pentru mine acest moment al instituirii ca lector, adicã slujitor al Cuvântului, a fost un pas înainte pe drumul spre sfânta Preoție dar mai ales o conştientizare a acelor ultime douã cuvinte de la sfârşitul fiecãrei lecturi proclamate în adunãrile liturgice: Cuvântul Domnului. Fie ca acelaşi Cuvânt sã-mi lumineze paşii în continuare".



Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com