Ecuador, o țarã catolicã, o țarã de misiune,

"Ce bine e când frații în Domnul se întâlnesc", au fost primele cuvinte ce mi-au venit în minte când am ajuns în Ecuador. Dar aceste cuvinte, mai târziu, au cãpãtat un alt înțeles.

Pentru cei care nu ştiu, sunt seminarist în anul pastoral trimis în misiunea din Ecuador unde activeazã deja doi preoți români. Ca toatã lumea, am plecat de acasã cu idei preconcepute bune şi mai puțin bune, dar realitatea pe care am întâlnit-o m-a transformat.

Pentru început, pe care aş vrea ca toatã lumea sã îl înțeleagã este faptul cã Ecuador, deşi o țarã catolicã, încreştinatã de spanioli, este totuşi o țarã de misiune. Spun asta pentru cã încreştinarea s-a fãcut brusc aici şi în unele locuri chiar forțat, iar aceastã încreştinarea avea la bazã doar Botezul. Pentru cã spaniolii nu au încurajat vocațiile la sfânta preoție, America Latinã a avut şi are un mare deficit de preoți. Spre exemplu, dieceza de Guayaquil, unde activãm noi, are în jur de 300 de preoți la un numãr de aprox. 3.000.000 de catolici, înainte deficitul fiind şi mai mare. De aceea misiunea preoților şi a cateheților(sunt persoane special alese, bine instruite din punct de vedere al învãțãturii catolice, care încearcã sã catehizeze lumea) este destul de dificilã pentru cã numãrul mare de oameni cu greu poate fi acoperit.

Parohia unde activãm noi are în jur de 15000 de credincioşi dar aceştia sunt împrãştiați pe o distanțã de aprox. 20 de km pãtrați, în 40 de sate, de aceea şi simplul fapt de a-i aduna e foarte dificil, iar o altã problemã destul de delicatã este faptul cã de multe ori am întâlnit ideea la unii bãrbați cã Biserica este doar pentru femei şi copii, de parcã nu ai fi bãrbat dacã faci parte din Biserica lui Cristos.

Spun cã este un tãrâm de misiune datoritã lipsei credinței oamenilor, datoritã lipsei preoților, datoritã lipsei formãrii, datoritã lipsei bisericilor(sunt foarte multe comunitãți care încã nu au mãcar o capelã şi preoții noştri se luptã cum pot şi ei pentru a aduna bani pentru construcția acestor capele), dar ceea ce este mai greu şi mai dureros este faptul cã indiferența multor oameni este foarte mare. Lipsa dorinței de a cãuta Adevãrul, de a-l cãuta pe Dumnezeu, sub orice formã, face ca efortul preoților sau a misionarilor sã devinã superfluu. Dar pe cât de mare este indiferența unor oameni, pe atât de mare este iubirea altora şi asta face ca sã existe un echilibru. Iar pe cât de frumoasã este misiunea pe atât este şi de grea, pentru cã fiind o țarã strãinã intervin repede şi sensibilitãțile sãnãtãții, de aceea vã rog pe toți aceia care citiți aceste gânduri, scrise la început de misiune, sã vã rugați pentru misionari, cã misionarii bolnavi nu pot face nimic fãrã sãnãtate.

"Cine ne poate despãrşi", ar spune unii de aici, dar protestanții nu fac decât sã învrãjbeascã oamenii iar asta e o altã problemã cu care Biserica se confruntã aici. Oamenii sunt sufocați cu tot felul de afirmații fãcute de nişte oameni incapabili, care au descoperit cã masele se pot manipula foarte uşor, de aceea cine vrea sã câştige la loterie sã vinã aici, premii mai mari şi mai ştiințifico-fantastice nu ai unde sã vezi, decât aici. Cu toate acestea, pot spune cã cele mai frumoase clipe din viața mea aici le-am trãit, cu copiii, care sunt cei care îl cunosc cel mai bine pe Dumnezeu şi cu familiile care se dãruiesc întru-totul Lui şi Bisericii sale, de aceea aici sãrbãtorile au caracter aparte dat fiind faptul cã lumea este direct implicatã în organizarea acestora.

Cine poate spune cã nu poşi face nimic cu o bomboanãş Da de unde, copiii sunt bucuroşi când primesc orice, iar o bomboanã deja este balsam pentru stomac. Daca le mai spun şi cã e din România, i-am cucerit. Pentru ei un simplu salut, un zâmbet, un gest este îndeajuns pentru a-i face atenți. Ce e mai frumos şi mai plãcut sã îşi spunã cineva, "sunt cel mai bun prieten al tãu, sunt prietenul tãu secret"; extraordinar, îți dau lacrimile. Te întrebi: Cumş Fãrã sã îți dau nimic, fãrã sã îți cer nimic, fãrã sã îți spun nimic şi deja eşti prietenul meuş DA, aceasta înseamnã sã îți iubeşti aproapele şi sã îl vezi pe Isus în fiecare dintre ei.

Prima liturghie la care am participat m-a frapat atât de tare încât mi-au dat lacrimile. Biserica plinã de oameni care mai de care mai aranjaşi cu cele mai bune haine, parfumați şi plin de veselie, stând în aşteptarea momentului întâlnirii cu Isus, prietenul tuturor. Tonul cântecului de intrare a fost dat de bețele unui tânãr baterist format în aceastã parohie, urmat apoi de primele acorduri de chitarã şi astfel cântecul a început în forțã interpretat de formația parohiei. Muzica foarte ritmata era acompaniatã de aplauzul nelipsit al oamenilor(specific cã aici toate cântecele sunt acompaniate şi de oamenii care aplaudã pe ritmul melodiei), ce sã mai, parcã îi vedeam pe sfinți dansând cu cei prezenți în biserica. Dar asta nu a fost tot, mare mi-a fost mirarea când am observat faptul cã lumea era care mai de care dornicã sã participe, cum putea fiecare, la sfânta liturghie.

Sãrbãtorile patronale au un caracter foarte puternic în Ecuador, cu 15 zile înainte are loc o defilare cu mult fast a şcolilor, a oficialitãților, fiecare având fanfara proprie, iar lumea admira cu multã bucurie ştiind cã din acest moment începe timpul Hramului. Este extraordinar sã te trezeşti în fiecare dimineațã în aceastã perioadã de timp, cu sunetul fanfarei care intoneazã imnul sfântului îndemnând pe fiecare sã participe la novena hramului. E minunat sã vezi cum lumea se adunã cu mic cu mare, dimineața la ora 4:30, venind de prin toate pãrțile cu lumânãrile în mânã şi cu zâmbetul pe buze, salutându-se cu fiecare, la aceastã novenã. Pentru cã sãrbãtoarea bisericii este şi sãrbãtoarea întregii comunitãți fiecare încearcã sã-şi aducã aportul, din puținul pe care îl au, sau sã contribuie cu ceva la frumusețea sãrbãtorii; nimeni nu stã, toatã lumea este angajatã atât din punct de vedere spiritual cât şi practic, e cam şi cum ar fi scris undeva la uşa intrãrii în bisericã, pe aici nu se trece cu indiferențã.

Scriind aceste rânduri stau şi reflectez, ca Gânditorul lui Brâncuşi, cât de universalã este Biserica noastrã; aici, la aprox. 15000 de km distanțã de Bacãu, pe cât de diferit este Ecuadorul de România pe atât de asemãnãtoare este Bisericã lui Cristos, adicã aceeaşi învãțãturã a Bisericii este perfect valabilã şi aici, diferențe regãsindu-se doar în tradiții şi obiceiuri. Isus-ul eliberãrii, în care mi-am dat eu licența, este mai prezent ca oricând printre noi, dar nu cu sabia în mâna, luptând împotriva asupritorilor, ci cu inima deschisã pentru toți cei care doresc sã-l cunoascã şi sã îl iubeascã, iar eliberarea de sub dominația pãcatului este darul suprem care îl face pe om împlinit.

Cam atât de aici, din Ecuador, vã mulțumesc pentru atenție, alte detalii şi noutãți la întoarcerea mea în Bacau, în parohia dragã, "Fericitul Ieremia".

Vacaru Roberto-Ștefan

Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto.


Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com