Am început luna mai, luna dedicata Sfintei Fecioare Maria. Va invitam sa cinstim împreuna pe Mama noastra cereasca recitând Rozariul în fiecare seara înainte de Sf. Liturghie (17.25) în toate zilele lunii mai (inclusiv duminica).
***
Duminica 20 mai va invitam sa participati la consacrarea altarului si la sfintirea bisericii "Inima Neprihanita a Mariei" din cartierul Serbanesti. Liturghia solemna de consacrare va avea loc la ora 11.00.
***
Joi, 17 mai este sarbatoarea Înaltarii Domnului. Sfintele Liturghii vor fi la orele: 9, 10.30 si 18. Totodata, asa cum este o traditie crestina, în aceasta zi ne amintim si de raposatii nostri care asteapta rascumpararea oferita de Cristos. De aceea, începând cu ora 14 vor merge în cimitirul Gheraesti pentru a ne ruga pentru toti raposatii nostri. Pentru cei care mai doresc vom merge si duminica urmatoare.
***
Asa cum am anuntat, marti 15 mai, Sfânta Liturghie de la ora 18 va fi dedicata bolnavilor din parohia noastra. Vom încerca ca în aceasta zi sa aducem cât mai multi batrâni sau bolnavi care pot fi transportati pentru a participa la aceasta Liturghie dedicata lor.
***
Anuntam faptul ca se fac înscrieri la Seminarul si la Liceul Catolic din Bacau. Pentru mai multe informatii gasiti la biroul parohial.
***
La biroul parohial gasiti revistele Lumina Crestinului si Biserica si Viata.
***
|
Știri din viața parohiei - 2012
"Coroana mea este Fiul meu!" Hramul comunității noastre
Comunitatea noastră a celebrat cu bucurie deplină hramul parohiei, duminică, 13 mai 2012. Celebrarea sfintei Liturghii a avut loc la ora 11.00. Comunitatea s-a bucurat de prezența PS Petru Gherghel, care a fost însoțit la altar de pr. Dumitru Gabor, parohul comunității, pr. Isidor Dâscă decan de Bacău, pr. Iosif Bisoc, OFMConv, pr. dr. Ștefan Lupu, directorul Editurii "Sapientia", și pr. Alois Bulai. Acestora li s-au alăturat aproximativ 30 de preoții din parohiile vecine.
(continuare)
|
Sărbătoare Sfintei Roza
Ca în fiecare an, ziua de 7 Mai este o zi de sărbătoare, este ziua fondatoarei noastre Sfânta Roza Venerini și este un motiv de bucurie atât pentru noi surorile cât și pentru copiii Grădiniței noastre.
(continuare)
|
Ziua ministrantului
Sambata 28 aprilie 2012, cinci ministranti ai Parohiei Fericitul Ieremia Bacau au participat la Ziua Ministrantului, organziata la Seminarul Sf.Iosif din Bacau. La acest eveniment am fost insotiti de Pr. Andrei Cocianga si episcopul Diecezei de Iasi Petru Gherghel.
(continuare)
|
18 ministranți au primit mandatul de slujire
Duminică, 15 aprilie 2012, în cadrul sfintei Liturghii a copiilor de la ora 12.00, optsprezece ministranți au primit mandatul de slujire oferit de către pr. Andrei Cocianga, responsabilul Oficiului pentru Vocații din Dieceza de Iași. Liturghia a fost prezidată de pr. Andrei Cocianga împreună cu pr. vicar Gabriel Bacoșcă, responsabil cu ministranții din această parohie.
(continuare)
|
Postul Mare in Ecuador
Cu mult entuziam ne pregatim pentru întâlnirea cu Cristos în sarbatoarea Pastelui. Timpul de pregatire, timpul Postului Mare, s-a terminat acum urmeaza momentul cel mai important, cel mai asteptat de toti crestinii din întreaga lume si anume întâlnirea cu Cristos, salvatorul omenirii. (continuare)
|
Misiuni populare în parohia noastră!
În Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacau s-au desfasurat misiunile populare în perioada 22-25 martie 2012. Predicator a fost pr. Stefan Vacaru, paroh de Barticesti. Tema acestor zile de misiune a fost constituita de cuvintele apostolului Ioan: "Iata, eu stau la usa si bat. Daca cineva asculta glasul meu si-mi deschide usa, voi intra la el si voi sta la masa cu el si el cu mine" (Ap 3,20).
(continuare)
|
Iată vin Doamne ca să împlinesc voința ta!
Într-o atmosferă de har și deplină bucurie, studenții anului IV, respectiv cei din anul V de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, au răspuns "prezent" chemării adresate lor de către episcopul diecezei, PS Petru Gherghel, în ziua de luni 19 martie 2012.
(continuare)
|
Sf. Iosif Patronul Actiunii catolice
În fiecare an ziua de 19 Martie, sarbatoarea Sf. Iosif, este un prilej de mare sarbatoare pentru toti membrii Actiunii Catolice din parohia noastra si din toata dieceza.
Astfel sarbatoarea a fost marcata prin prezenta activa a membrilor Actiuni Catolice din parohie, copii si tinerii, la liturghie încredintându-se patronului asociatiei Sfantul Iosif,împreuna cu ceilalti credinciosi ai parohiei si a parintelui Gabriel.
(continuare)
|
Scout-iștii au celebrat Calea Sfintei Crucii
In data de 9 martie, 2012, cercetasii parohiei noastre impreuna cu asistentul spiritual Parintele Gabriel Bacosca au condus Calea Sfintei Cruci. Foarte multi copii si tineri au mers, si au ingenunchiat la picioarele lui Isus la fiecare cadere a acestuia, la fiecare suferinta.
( continuare)
|
Concert dedicat mămicilor de către copii parohiei
Pe data de 8 martie, zi dedicata mamicilor, copiii din parohia "Fericitu Ieremia" Bacau au hotarat sa le pregateasca o surpriza mamelor. Dupa ore in sir de munca copiii au reusit sa impresioneze toate mamicile prezente prin cantece si poezii. Fiecare copil s-a straduit pentru a-si impresiona mamica.
(continuare)
|
Tinerii parohiei au adus multe zâmbete de ziua femeii
Un grup de tineri al Parohiei Fericitul Ieremia Bacău împreună cu părinții vicari au adus multe zâmbete și lacrimi pe fețele femeilor in vârstă pe care preoții parohiei le vizitează la vinerea I din lună, oferindu-le câte o floare, iconiță, felicitare iar din toată inima un călduros LA MULȚI ANI, o primăvară cât mai frumoasă și multă multă sănătate.
( continuare)
|
Valoarea crestina a crucii
"Într-adevar, cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1Cor 1,18)
Suo sanctissima passione in linguo crucis nobis instificationem meruit (prin patima sa preasfânta pe lemnul crucii, el ne-a meritat îndreptatirea), învata Conciliul Tridentin, subliniind caracterul unic a lui Cristos ca "izvor de mântuire vesnica" (Evr 5,9)
(continuare)
|
Depunerea promisiunii SCOUT 2012
Un grup de 14 copii si tineri din parohia noastra impreuna cu asistentul spiritual Parintele Gabriel Bacosca au depus promisiunea Scout marti, 21 februarie 2012, intrand oficial in aceasta organizatie.
(continuare)
|
Zile de rugaciune pentru unitatea crestinilor
Ca în fiecare an, si în 2012 ne-am întâlnit în zilele de 24 si 25 ianuarie , preoti si credinciosi ai celor doua biserici catolice, Fericitul Ieremia Bacau, si ortodoxe , Sfintii Trei Ierarhi Bacau, pentru a se ruga împreuna în vederea unitatii crestinilor. La ora 17:00 în biserica noastra a avut loc liturghia de seara dupa care am plecat împreuna spre biserica fratilor nostri în Cristos...
(continuare)
|
Ecuador, o țară catolică, o țară de misiune,
"Ce bine e când frații în Domnul se întâlnesc", au fost primele cuvinte ce mi-au venit în minte când am ajuns în Ecuador. Dar aceste cuvinte, mai târziu, au căpătat un alt înțeles.
Pentru cei care nu știu, sunt seminarist în anul pastoral trimis în misiunea din Ecuador unde activează deja doi preoți români. Ca toată lumea, am plecat de acasă cu idei preconcepute bune și mai puțin bune, dar realitatea pe care am întâlnit-o m-a transformat...
(continuare)
|
|
Sfânta Liturghie
Duminica: 09:00, 10:30, 12:00, 18:00
Sărbători de poruncă: 09:00, 10:30, 18:00
Zilnic: 07:00, 18:00
Adorație euharistică
Duminica: 17:00-18:00
Copii: sâmbăta - 10:00
Tineri: sâmbăta - 19:00
Adulți: marți - 19:00
|