Sf. Iosif Patronul Actiunii catolice

În fiecare an ziua de 19 Martie, sarbatoarea Sf. Iosif, este un prilej de mare sarbatoare pentru toti membrii Actiunii Catolice din parohia noastra si din toata dieceza. Astfel sarbatoarea a fost marcata prin prezenta activa a membrilor Actiuni Catolice din parohie, copii si tinerii, la liturghie încredintându-se patronului asociatiei Sfantul Iosif,împreuna cu ceilalti credinciosi ai parohiei si a parintelui Gabriel.

Sarbatoarea este cu atât mai mare cu cât în acest an se împlinesc 20 de ani de când Actiunea Catolica este prezenta în Dieceza noastra si de când participa activ la viata religioasa, astazi fiind prezenta în peste 50 de parohii ale diecezei creind o mare familie a Actiunii Catolice cu peste 2000 de membri tineri, copii si adulti. Facând din Actiunea Catolica un adevarat stil de viata si ne bucuram mult ca si noi facem parte din aceasta familie.

Andreea Mariut

Gândurile, parerile si impresile tinerilor din parohie:

Prin exemplele tale, Sfinte Iosife te rugam sa ne ajuti sa iti urmam exemplul si sa "muncim" din toata inima pentru binele aproapelui nostru si pentru împlinirea misiunii Actiunii Catolice ''In slujba Bisericii pentru binele lumii''.

Sfinte Iosife, ocroteste si calauzeste pasii Actiuni Catolice!

Andreea Mariut

Sfinte Iosife, vrednic de iubire, ocrotitorul si parintele meu, îti cer astazi virtutea care sta la temelia întregii desavârsiri crestinesti. Tu cunosti dorintele, necazurile si sperantele mele. Vin la tine, caci stiu ca voi afla în tine un puternic ocrotitor. Si tu ai cunoscut încercarile, oboseala, truda; dar sufletul tau, plin de cea mai adânca pace, a tresaltat de bucurie avându-l aproape pe Fiul lui Dumnezeu, încredintat tie, si pe Maria, preadulcea lui Mama. Ajuta-ma sa iubesc, asemenea tie, tacerea si viata ascunsa, sa stiu sa-l descopar pe Isus alaturi de mine, sa-l primesc prin har si sa-l pastrez cu fidelitate, asa cum ai facut tu. Umilirea si crucea lui Isus sa fie idealul meu, asa cum a fost pentru tine si astfel sa ajung la slava vesnica. Dobândeste-mi harul ca în familia mea totul sa fie sfintit, în iubire, în rabdare, în dreptate si în cautarea binelui pentru toti

Oana Petrut





728 vizualizari

  • Publicitate
  • © 2009 - 2014: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
    Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com